Unul dintre magazinele alimentare în care intru în preocupările mele săptămânale de aprovizionare, este unul mic din hala pieței agroalimentare. Aproape de fiecare dată întâlnesc acolo o vânzătoare tonică și preocupată să-și servească bine clienții. Cu părul castaniu și rare șuvițe blonde, prins într-o coadă la spate, cu unghiile scurte cărora nu le se acordă o importanță deosebită, este mereu senină. Invariabil sfârșește prin a-mi spune ” Să ai o duminică frumoasă!” adresându-mi-se la persoana întâi fără să se gândească o clipă că poate sunt : mai mare în vârstă, mai școlită, mai prețioasă și că s-ar putea să nu-mi placă. Și face asta cu toată lumea. Este atât de naturală și atât de sinceră în a te face să pleci mulțumit din magazin încât n-are cum să te jignească egalitatea ce o transferă dincolo de tejghea. În micul magazin ce este universul profesiei ei, își face treaba bine și egal către toți cei ce trec pragul. Acolo profesorii, măcelarii, medicii, ospătarii, inginerii, instalatorii sau femeile de servici sunt toți tratați la fel de frumos pentru că toți vin cu același scop: să-și procure o parte din hrană. Iar în viziunea ei toți sunt egali în scopul pentru care se află acolo . Niciunul nu o să-i dea mai mult pe kilogramul de pui și nici nu o să-i recite vreo poezie sau să-i facă cunoscute ultimele descoperiri științifice. Toți trebuie să plece la fel de mulțumiți și să ia cu ei urarea unei zile următoare frumoase.
De fiecare dată când merg la birou și aerul este împrospătat, podeaua este de curând spălată iar birourile sunt șterse de praf, îmi încep ziua/săptămâna cu un tonus bun. Simt cum parcă pulsează viață și în obiectele proaspăt curățate. O energie pozitivă vibrează în jur, rotițele de învârt ca unse. Când persoana de la curățenie lipsește iar coșul de hârtii zace nemișcat, ideile-mi încetinesc și acțiunile-mi sunt afectate.
De curând Regatul Unit a rămas fără șoferii de camioane necesari. Unul dintre rezultatele izolării voite la care nu s-au gândit. Și oricât de nobili și de regali ar fi, se pare că banala meserie de șofer lipsește într-o măsură importantă din portofoliul meseriilor cetățenilor englezi. Întrebat de către un reporter despre vizele ce vor fi date șoferilor profesioniști (interesant! își aduc în țară doar persoanele de care au nevoie! halal dreptate!), un șofer polonez răspunde: ”nu mă întorc, prea ne-au privit de sus!” Și iată cum profesorii, măcelarii, medicii, ospătarii, inginerii, instalatorii sau femeile de servici, cot la cot, stau la cozi de ore în șir pentru a-și alimenta mașinile , bucuroși că un John rătăcit este șofer de meserie și le aduce combustibil la pompe.
Există uneori (și mai ales la noi!) o lipsă de respect pentru meseriile din lanțul vieții. Nu ești ratat dacă ești instalator, mecanic, zugrav sau om de curățenie și nici reușit dacă ești inginer, medic, avocat sau profesor. Trebuie doar să fii la locul ce ți se potrivește cel mai bine. Viața este complexă și are multe laturi.
Există o înlănțuire a activităților ce face să pară că viața merge înainte de la sine. Dacă din lanț lipsește o verigă, oricare, lanțul este rupt.
Cineva trebuie să facă agricultură, cineva trebuie să facă pâine, cineva trebuie să transporte produse, cineva trebuie să construiască, cineva trebuie să ne vindece bolile, cineva trebuie să ne bucure sufletele, etc.
Vaca nu este mov, merele nu cresc în lăzile din magazine, iar cutiile pe care le primim prin comenzile on line nu apar dintr-o bagheta magică.
Meseria este brățara de aur! zice un proverb.
Doar ca aurul nu prea se mai poartă.
Au apărut gablonțurile!
Oare?
